a trecut si al doilea week end cu ai mei parinti in vizita , in interval de 2 saptamani ... aseara dupa o cina facuta de mama, cea mai extraordinara bucatareasa (stiu ca este gresit gramatical, dar asta simt despre bucatele mamei) ne-am asezat la un pahar de vorba. nu am scapat nici acum de intrebarile de rigoare, te vezi cu cineva ? cand aduci o fata la noi, la piatra (n.r. piatra neamt) ,mustruluiala de rigoare a unor parinti extraordinari. din vorba in vorba, nu-mi amintesc exact cum, am ajuns sa vorbim de prietenii mei nigerieni si marocani, cand am primit o palma, am primit trezirea la realitate. parfumul vinului abia sorbit a devenit miros de otet expirat
am avut onoarea sa ma integrez intr-un grup de prieteni mega simpatic si frumos, alcatuit din prieteni de mai multe nationalitati ... gata, imi amintesc de unde legatura... cinele nigeriene de la mine din garsoniera ... ca la mine cica nu prea se gateste, ete ca se gateste mancare cu specific nigerian.
vazand reactia curioasa a parintilor mei, am ridicat provocarea "amenintandu-i" cu o eventuala prietenie cu o fata din alte meleaguri, pentru a vedea ca ai mei , desi ii stiu oameni deschisi la orice, nu sunt de acord cu casatoriile inter-rasiale.
care este de fapt problema lor ? diferenta de cultura, de obiceiuri ... spun ei. eu sincer cred ca acestea sunt niste scuze. diferentele acestea exista si intre doi oameni de aceeasi nationalitate si ar fi chiar plictisitor daca nu ar fi ...
din pacate pentru ei, daca perechea mea va fi mongoleza, vietnameza, algeriana, suedeza, poloneza sau rroma ei vor trebuie sa accepte asta... toti suntem oameni indiferent de culoarea pielii iar daca legatura umana este intarita prin prietenie , respect,iubire , atunci totul este minunat.
concluziile le trageti voi, eu pe ale mele le stiu
am cautat ca nebunu pe net un clip legat alb si negru , wild cherry-play that funky music white boy, sau trailerul la "white man can't jump" , dar am uitat de my nr.1 artist , scuze maestre
Dacă ai tăi sunt ca ai mei (şi cred că aşa este!), pe ei nu i-ar deranja foarte tare o astfel de "uniune". Cel mai tare i-ar roade şi chiar i-ar duce la disperare acel "ce zice lumea". Te asigur că, dacă nu ar exista "lumea" cu a sa gură spurcată, pe ei nu i-ar mai interesa decât fericirea copiilor. Aşa însă... nu, nu ar fi niciodată cu adevărat liniştiţi. Gura lumii provoacă atâtea răni, unele de nevindecat, încât îţi vine să-ţi iei părinţii şi să pleci cu ei în Nigeria, sau oriunde, într-un loc în care să nu conteze "gurile rele". Altfel... nu se vor împăca niciodată cu ideea, crede-mă!
RăspundețiȘtergerespun alb şi cred că evoluţia mi-a făcut o farsă, în cel mai simplu mod posibil...nu am altceva în plus faţă de un drum, decît sensibilitatea crescută la paşi...peste mine nu trece nimeni, spune din bătrîni o vorbă în vînt...nimic nu-i mai aproape de om ca pielea lui...culoarea, da, culoarea ei declanşează reacţii, ca alergiile la soare, adevăr, om...pentru unii alb-negru e arta fotografică, cuvîntul scris, umbra ca răspuns al trupului, pentru unii, alb-negru e un loc unde sufletele nu se pot contopi, un joc de şah etern, în care mentalitatea se joacă ea cu ea...pentru mine, alb-negru e dimineaţa, orice dimineaţă în care am curaj să mă privesc în oglindă...o trecere de la A la Z...prin mine...fără nici un fel de obligaţie, lumea în alb şi negru e un negativ...pentru că aşa se vede prin ochii minţii...pentru viitor, sper să se inventeze culoarea...am un copil care iubeşte, ORICE, PE ORICINE ŞI ORICÎND...nu vreau să-i şterg startul...o voi învăţa developarea în culori.
RăspundețiȘtergereaberai şi eu pe aici...